Nicolae Bălcescu (1819-1852) împreună cu Ion Ghica, Christian Tell şi Cezar Bolliac – cu care s-a cunoscut în timpul studiilor la Colegiul Sf.Sava din București – pun bazele societății secrete de tip francmasonic “Frăţia”, imediat după anul 1840, organizație care a avut un rol important în organizarea revoluției pașoptiste din Muntenia. Nicolae Bălcescu însuși a avut un rol fruntaș în declanșarea revoluției muntene, a desfășurării şi a constituirii programului său. A insistat pentru introducerea şi punerea în practică a punctului 13 al Proclamaţiei de la Islaz (împroprietărirea țăranilor).
Pe parcursul scurtei perioade a guvernului revoluționar, N.Bălcescu a desfășurat o intensă activitate publicistică (în calitate de coredactor al Magazinului istoric pentru Dacia), s-a ocupat de problema comisarilor de propagandă, a întreprins o vizită diplomatică la Constantinopol pentru recunoașterea revoluției. A avut principalul rol în negocierile româno-maghiare dintre Avram Iancu şi Lajos Kossuth, reușind să aducă cele două tabere la un compromis.
Intervenția trupelor otomane a pus capăt revoluției, Nicolae Bălcescu fiind nevoit să ia calea exilului pentru totdeauna. S-a stabilit lângă Paris, unde a lucrat intens la opera sa “Românii supt Mihai Voevod-Viteazul”. Atât la Paris cât şi la Londra a încercat să obțină sprijinul marilor puteri în favoarea Principatelor Române. A participat la acțiunile secrete pentru crearea unui front comun revoluționar al popoarelor asuprite.
La 29 noiembrie 1852, la Palermo, unde căuta o climă mai bună pentru tuberculoza contractată în închisoare, Nicolae Bălcescu se stingea din viață într-o cameră a hotelului Alla Trinacria – acum Palazzo Trinacria – , trupul fiindu-I înhumat în cimitirul Mănăstirii Capucinilor.
