Ion Ghica (1816 – 1897) a fost supranumit „profesorul de cifru” pentru că în corespondența sa personală și diplomatică, utiliza pentru criptare alfabetul masonic.
Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate. Președinte al Academiei Romane – astăzi este considerat cel mai longeviv președinte al instituției. În anul 1877 este numit Director general al teatrelor în vremea în care aveau loc premierele pieselor lui Caragiale. Iar în anul 1881 devine Ministru al României la Londra, în plină Epocă Victoriană, atribuție deținută timp de 9 ani.
Absolvent al Colegiului Sf. Sava din București unde i-a avut colegi pe Nicolae Bălcescu, Grigore Alexandrescu, C. A. Rosetti și alții.
În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu, Iacob Negruzzi și Vasile Alecsandri, editează revista săptămânală Propășirea, care este autorizată de cenzură numai cu subtitlul „Foaie științifică și literară”, deoarece titlul Propășirea „era un cuvânt revoluționar”
Fiu de boier, a facut studiile la Paris unde a inițiat, în 1845, „Societatea studenților români”, sub președinția de onoare a poetului Alphonse de Lamartine, cu un comitet condus de Ion Ghica, Scarlat Vârnav casier și C. A. Rosetti secretar, iar în anul următor Nicolae Bălcescu a devenit bibliotecarul Societății.
După eșecul Revoluției de la 1848 Ion Ghica revine în Țara Românească, unde, împreună cu Nicolae Bălcescu și Christian Tell reactivează societatea secretă „Frăția”, înființată de ei în 1843.
Numit profesor de economie superioara la Academia Mihăileană, este primul care sustine apariția unei industrii și a unui comerț național.
Intre 1853-1859 a fost guvernator al insulei Samos.
