Iacob Negruzzi (1842-1932) s-a născut în conacul familiei de lângă Iași și a intrat în masonerie la 28 octombrie 1866. În 1867 a devenit Maestru al lojei masonice ieşene ”Steaua Romaniei” deținând funcții de “Al doilea secretar” și “Mare expert”, iar în 1886 a fost ales Venerabil.
În aceeași perioadă, în anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, pune bazele societății culturale „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 – 1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura românească.
Acest „gospodar al vieții culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a fost unul din pricipalii promotori al tinerelor talente, fiind celebru pentru intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu.
Președinte al Academiei Române timp de două mandate neconsecutive.
A locuit in București pe str. Romană (azi Mihai Eminescu) la nr.9, casa fiind demolată în 1974. Este în mormântat în cavoul familiei din cimitirul Bellu, alături de soția sa.
