Overview
În conacul familiei Negruzzi, care datează din perioada anilor 1807-1810, au poposit ca oaspeți în decursul timpului domnitorii Mihail Sturdza și Alexandru Ioan Cuza, scriitorii Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu și Petre P. Carp, majoritatea scriitorilor junimiști și reputați actori ai Teatrului Național din Iași, muzicieni ca Eduard Caudella, în prezența căruia frații Leon și Iacob Negruzzi, cântau la pian și flaut.
Aici s-au nascut și au trait mai multe multe personalități ale istoriei românești:
- postelnicul Constantin (Costache) Negruzzi (1808-1868)
- Leon C. Negruzzi (1840-1890) – scriitor junimist, fost prefect al județului Iași, primar al Iașului și senator de Iași; a trăit la Hermeziu și a fost înmormântat în curtea bisericii din sat;
- Iacob C. Negruzzi (1842-1932) – scriitor, președinte și vicepreședinte al Academiei Române, unul din cei cinci membri fondatori ai societății Junimea și secretar perpetuu, timp de 25 de ani, al revistei Convorbiri literare; s-a născut la Hermeziu;
- Mihai L. Negruzzi (1873-1958) – general, scriitor, memorialist, fost primar de Iași și rezident regal al Ținutului Prut (1938); fiul lui Leon Negruzzi, a trăit la Hermeziu în 1930;
- Ella L. Negruzzi (1876-1949) – prima femeie avocat din România; născută la Hermeziu.
- Leon M. Negruzzi (1899-1987) – scriitor de limbă franceză și traducător în limba franceză a numeroase pagini de literatură română; fiul generalului Mihai Negruzzi, a locuit pentru o perioadă la Hermeziu.
Map
Visited 398 times, 1 Visit today