Descendent al unor familii din aşa zisa boierime de funcţii, Ioan A. Bassarabescu (1870-1952) s-a născut şi a copilărit la Giurgiu. Familia Bassarabescu a părăsit orașul în timpul bombardamentelor otomane din anul 1877, mutându-se la București. Profesor de geografie la Focșani si apoi la Ploiești, acesta a ocupat diverse poziții administrative: inspector școlar şi inspector general al învățământului primar, iar în 1918 prefectul judeţului Prahova şi senator în guvernul Marghiloman. Între 1926-1927, Bassarabescu este senator şi în guvernul condus de generalul Averescu.
În plan masonic, în anul 1930, Ioan Bassarabescu devine vicepreședinte al Consiliului Ordinului “Marele Orient al Românei”, iar din 1933 este ales membru de onoare al aceleiași grupări de loji. In 1937 Ioan Bassarabescu devine membru al Lojii “Libertatea” din Ploiești sub obediența Marelui Orient al României.
De menționat că, în 1909, la propunerea Fraților Duiliu Zamfirescu şi Titu Maiorescu, Ioan Bassarabescu devine membru corespondent al Academiei Române, iar din 1935 membru plin al acestei instituții (sprijinit de un alt mason, Mihail Sadoveanu).
Ca și om de cultură, colaborează la mai multe periodice ale vremii, la “Romania literara”, „Revista poporului” (unde a fost redactor), „Generația noua”, „Adevărul” si „Românul”, în paginile cărora se semnează cu mai multe pseudonime: Arab, Ion Arab, Barion, I.A. Barion si Bion.
În 1893 intra în comitetul de redacție al periodicului „Românul literar”, dar fiind remarcat de B.P. Hașdeu se apropie de „Revista nouă”. Autor a mai multe schițe și nuvele, Bassarabescu este distins cu numeroase premii literare, printre care premiul „I. Al. Brătescu-Voinești” (1926), și Premiul Național pentru proză (1930).
Sfârșitul lui Ioan Bassarabescu este unul tragic, acesta murind în urma unui accident rutier (la Ploieşti, în 1952), eveniment care a născut multe semne de întrebare având în vedere politica antimasonică a noului regim comunist.
