Primar al Iașiului in mai multe mandate in perioada 1890-1900, Vasile Pogor (1833-1906) este cel mai cunoscut ca fiind unul din fondatorii și amfitrionul Junimii în ”casa cu ferestre luminate”.
A fost inițiat la 14 martie 1866, în Loja masonică ieșeană „ Steaua României ”, într-o lună de zile primind gradele de Companion și Maestru. La 5 noiembrie 1866, Marele Orient al Franței îi eliberează o diplomă, prin care îi recunoaște gradul 18.
În calitate de primar al Iașului, Vasile Pogor s-a făcut remarcat prin următoarele: a fost artizanul proiectului Teatrului Național din Iași, în perioada administrației sale demarând lucrările de construire; este autorul unui proiect de realizare a unei căi ferate „Iași-Dorohoi direct prin Iași și nu prin Cucuteni” ; a contractat un credit de 4.000.000 de lei, în data de 25 ianuarie 1891, pentru asfaltarea străzilor, construirea noului Abator și ridicarea a zece școli primare; în perioada administrației sale, au demarat lucrările de construcție a Băii Comunale și s-a dat startul la cele de canalizare a orașului. La insistențele lui Vasile Pogor, guvernul a decis ca Iaşiul să primească 10 milioane de lei despăgubire pentru pierderea statutului de capitală, fiind totodată cedate oraşului moşiile Aroneanu, Copou, Cârligul, Moara Dancului, Şapte Oameni, Cetăţuia, Tomeşti, Hlincea, 13 vii şi 85 de imobile. Toate acestea urmau a fi arendate, iar veniturile trebuiau folosite pentru înființarea unui Institut Politehnic şi pentru alte lucrări urbanistice. Ca primar al Iaşului, Vasile Pogor s-a preocupat de subvenționarea bisericilor fără posibilități, de mărirea salariilor preoților, de stimularea învățământului primar, prin acordarea unor premii în haine şi cărţi copiilor săraci din cele 24 de şcoli, de amenajarea grădinilor publice administrate de Primărie (Grădina Aleilor, Copou, Grădina primăriei, Ghica Vodă, Barnovschi). A continuat lucrările pentru introducerea iluminatului în oraş, s-a îngrijit de formarea unui serviciu sanitar, care a luat măsuri pentru prevenirea bolilor infecțioase, a pavat peste 70.000 de metri pătrați de străzi, a construit podurile Trancu şi Bercu şi a realizat proiecte pentru aducerea apei potabile în oraş.
Iacob Negruzzi, fratele lui, îl caracteriza: „Capul cel mai fantastic în teorie, burghezul cel mai prozaic în practică. Autor de poesii originale şi traduse. Iubind femeile, dar urând vinul. Autorul tuturor propunerilor nerealizabile şi a trei părţi din porecle şi ziceri din care se compune acest dicționar. Omul cel mai corosiv din lume, schimbându-şi ideile după fiecare carte nouă ce ceteşte şi entuziasmat de fiecare de-a rândul. Propunând la nesfârşit lucrări comune, dar uitând propunerile sale a doua zi după ce le făcuse. Ţinând la tradiţia Junimii, dar uitând-o veşnic. Acum ca poet în decadenţă, ca autor de corosivităţi în floare.”
